Skip to content

Kfc, cu dragoste – Andrei Hagherlacher

Voteaza acesta poezie si spune, in cadrul comentariilor, daca ti-a placut.

Iar daca vrei, participa si tu la concursul KFC, cu dragoste.

Afla cum vor fi desemnati castigatorii.

Noaptea cea mai lungă
———————–

Iti multumesc ca mi-ai redat iubirea,
in suferintele lumesti ale fiintei
ea ramasese prizoniera.
Lumina suava imi inalta simtirea
pieri dimensiunea efemera,
cazura lanturile neputintei.
Iubito, aminteste-ti noaptea
in care am parasit locul comun
al iluziilor desarte.

Cand tipatul de moarte
strapunse aerul ca o sageata otravita,
mii de raze napadira in vuiet nebun
cerul intunecat.
Straluceau faclii pe bolta chinuita,
iar pe pamant, o mare de ruine,
razboiul asteptat.
Vatamate trupuri se clatinau
tremurand pe strazile pustii.
Sub cartoane pierdute in vant
vedeam haine rupte, paturi,
si in rest era sange pe pamant.

Asfintitul asternu ignoranta noptii
peste speranta neinsemnata
si in genunchi cazui supus sortii.

Dupa un colt se ivira deodata
cateva capete infasurate in glugi,
iar chipul celui dintai l-am aflat.
Privirea preotului oscila speriata,
cu strai ponosit era invesmantat.

O clipa m-au privit fratii in tacere,
luandu-ma la ei cu afectiune.
Pasii ne urnira spre locuri de munte,
unde manastirea sihastra neatinsa
oferea sufletelor mangaiere.

“Ieri au mai pierit zece, parinte”,
vorbi un om cu vocea stinsa.
”Teroarea rosie si-a vindecat capul,
iar lumea admira a sa putere,
cersind indurare ii cade dinainte.”

La acel glas am tacut toti,
retragandu-ne in umbra pomilor.
Pe drum patrula straja noptii.

Delicata floare sub bocancii grei
respira in suspine, eliberand
petale cazute dupa fiecare pas.
Un fir de iarba intelese durerea ei
si vantul purta in sus ce a ramas,
din trupul florii descompus.

Sangele inchegat marca aleea
ce purta pasii spre imprejurimi.
Poarta alba a manastirii scartai
si noi ajunseram pe inaltimi,
in fata albelor cruci aliniate.
Un tanar palid sedea aplecat
Cu sufletul stors de rugi sfasiate,
La mormantul tatalui asasinat.

”Calaii l-au descoperit pur,
rostindu-si chemarea spre adevar.
De aceea ucis a cazut sfantul
ce dezvaluia dreptatea fara inconjur.”

Apoi ecou indepartat deveni plansul,
caci ajunseram in incapere.
Foc mocnit ardea catre perete,
intr-o soba veche.
Luminile erau stinse, si usa inchizand,
cazuram fiecare in locul ce-l gasise,
cu fruntile lipite de pamant.
Durerea clocotea ca un izvor,
si am izbucnit in plans,
cu geamat lung, tremurator.

Plumbul fierbinte detona.
Un strigat gatuit ne ingrozi,
Al celui invesmantat cu lacrimi.
”Tanarul.. soldatii l-au aflat,
in noaptea zguduita de patimi.
Copil bland, invata a muri,
si apoi vesnicia te va fi inobilat”

Trei batai de pumn zguduira usa.
Trupurile rasfirate pe podeaua rece
s-au imbratisat in unica fiinta.
Pieira din noi gandurile toate,
Si inaltand ochii spre cupola,
Asteptaram calmi a mortii sentinta.

Preotul se apleca spre obrazul meu
si sarutarea ca o boare de vant,
imi vorbi de Dumnezeu.
Rand pe rand lepadaram glugile,
usa cazu infundat la pamant.

Soldatii intrara in incapere:
”Voi ati calcat al sangelui legamant!
N-ati vrut sa-i urmati in tacere:
cenusiul conducator luminat,
nici idolii ce vi s-au aratat.
Blestemati fiti voi!”

O fata intre noi, plina de lovituri,
dezvaluita zacea cu hainele sfasiate.
Nu o remarcasem pana in acea clipa,
dar trupul ei patat de stapanii duri
semana cu un inger fara de o aripa.

Parintele innebunit ceru indurare,
alergand spre altar cu ochii ficsi:
”Sfanta Impartasanie!”
si strigatul sau provoca mirare,
demonilor cu armele incarcate.
”Avem de implinit o datorie,
dar exceptia vi se acorda”,
aproba el ritualul ultim.

”Noi vom inceta a zice o vorba,
in sfanta taina demni sa murim.”

Preotul isi urma pasii spre locas,
iar eu am luat ingerul in brate,
sangele siroind din trupul golas.
Traia, si atingandu-i figura
mi-a zambit atat de cald.
Parintele aparu transfigurat
la altar, savarsind menirea.
Lingurita intinsa ii lumina chipul,
si cugetele s-au orientat
acolo unde astepta nemarginirea.

Judecatorul aspru ridica arma,
sezand in strana, incruntat.
Primul bau batranul camarad,
inchizand ochii, sorbind cu nesat,
ultima lingurita a sortii.
Cand detona plumbul eliberat,
candelabrul de cristal revarsa
lumini astrale pe icoane,
iar sufletu-i zbura necurmat.

Eu ma simteam tot mai trecator,
si scena se derula inainte.
Barbatul isi tinu strans darul,
cazut pe lumanarile sfinte.
Judecatorii cu pas tropaitor
iesira din incapere,
si asa se sfarsi calvarul.

Ritualul continua necurmat.
Cu trupul sleit de putere,
alt pacatos astepta cerul.
”Hai, accepta misterul”
vorbi preotul cu blandete
si intinse lingurita cu zambet.

”Iluzia mortii ma adoarme,
si parca plutesc pe norii cerului
alaturi de sfintii ingeri.”

Am ajuns si eu, martor al vietii,
cu faptura angelica la piept.
Ea, ce-mi arata pasii ca un far
in lumea guvernata de rau,
m-a imbratisat deplin la altar.

“Care este numele tau?”

Rostirea sa ramase pecetluita,
iar eu in afirmarea tineretii
am admirat darul oferit.
Singuratatea a fost risipita
in clipa cea mai frumoasa a vietii.
Umbrele s-au imbinat in infinit
reveland ignoranta pierduta.
Dragostea pentru ea m-a inaltat
tot mai sus, spre bratele de cristal,
si mai sus, prin cupola muta,
la cerul etern, din lumea de opal.

”Parinte, vino cu noi in marea vesniciei,
plutind pe apa vietii si bea impacat
izvorul vesnic al tineretii!”

El contempla departarea,
si ne spuse: “Iata sfarsitul,
cerul tuna in a sa manie,
timpul mai curge doar putin,
spre vesnicia ce va sa vie.
Afara stihiile dezlantuite
prefigureaza transformarea.”

Mort langa crucile umbrite,
zacea tanarul in sange,
iar cerul ne aparu ca un torent.
Totul incepu a se frange,
stelele vuira ca albinele la stup
deplasate, zumzaind strident.

O explozie enorma fragmenta cerul,
si parti de materie zburara.
Lumina atomica ne orbi,
scoarta se stranse ca o manusa,
pomii ca paiele pornira a se indoi.
Parca ma intorsesem invers,
fara punct de sprijin.

Cu palid chip, cu umblet sters,
moartea se apropia tot mai tare.
Taind taria cu lama cenusie,
revarsata asupra capului meu,
gemand, ea lovi tremuratoare!
In lumea pustie, si preotul pieri,
si casa veche de rugaciune.
In valuri de foc totul se narui.
Ne-am regasit in uitare straini
fara de sine, constiintele urcand,
iar noi ne imprastiaram deplini
in fragmente de intelepciune
cu care am cuprins Totul, pe rand.

Dupa un timp nedefinit, m-am trezit
inotand usor, in oceanul de oranj
scanteietor si langa mine se afla
iubirea mea.

Oceanul era portocaliu cu reflectari
rosiatice iar pe deasupra apei zburau
globulete mici de lumina.
Ele purtau fiecare o stea minunata
in centru ce emana o pulbere fina.

In noaptea blestemata cand trecuse
vechiul Pamant in negru vartej
si stelele au coborat in apa cristalina,
noi am renascut, in nobila lumina.

Pluteam pe valurile mangaierii
lovind apa usor prin aerul pur,
stropii stralucitori ajunsi in vazduh
primind globuri de aur imprejur.

”Cat te iubesc!”, am soptit ei
ce-mi mangaia parul cu blandete.
”Fie ca amandoi sa gustam de vrei
podoabele ceresti ale frumusetii.”

Stelele acum erau la locul lor inalt
si ne vegheau, iar din adanc spre cer
s-a ridicat o scara de smarald.
Imbinati in esenta urcaram treptele
ce spre infinit se inlantuie poleite
si privind in jur vazuram minunea:
mii de scari peste tot iesite,
din marele adanc se inaltau in eter
cu mii de suflete ca ale noastre iubite
mereu urcand, tot mai sus, in mister.

Pe treptele fragile darul nu se obtine
decat in unitate, caci doi nu ar rezista
pe scara prea plapanda a iubirii.
Si nici un drum nu se mai franse,
Si nici o cale de oprelisti,
Spre locul dulce al mantuirii.

Oamenii zambeau, iar fericirea era deplina.
In noaptea cand puterile s-au naruit,
Sufletele izbavite traira o zi senina.

3 comentarii
  1. AlleCssA permalink
    24/01/2010 9:38 pm

    succes!!!un vot de la mine!

  2. 25/01/2010 4:48 pm

    Fantastica poveste! Mult succes iti doresc!

  3. FLUTUR VULTURAS permalink
    05/02/2010 8:54 pm

    buna poezie ai imaginatie multa bravo

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: